MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A

Deconspirarea unui grup infracțional specializat în organizarea migrației ilegale în Israel

Angajații  Direcției Operațiuni Speciale a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii mun.Chișinău, oficiul Principal,  pe parcursul a nouă  luni, au documentat activitatea infracțională a unui grup criminal bine organizat, membrii căruia fiind   persoane anterior judecate printre care și un fost angajat al MAI.

 

Grupul, format din trei bărbați, era specializat în organizarea migraţiei ilegale a cetăţenilor Republicii Moldova în Israel.

 

 Suspecții,  activând sub paravanul unui agent economic din mun.Chișinău, autorizat în vederea prestării servicilor de mediere și plasare în câmpul muncii a moldovenilor,  au racolat sute de persoane social vulnerabile și  le-au transportat la muncă în Israel.

 

Astfel, polițiștii au stabilit că,  pe parcursul ultimilor ani,  au  fost transportate peste 60 de  persoane, încasând contrar legislației și licenței deținute   sume în proporții deosebit de mari, care variau de la 7000 la 13000 dolari. Pentru serviciile prestate, suspecții camuflulându-și acțiunile ilegale, au  impus victimele să semneze contracte fictive de împrumut.

 

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, au fost efectuate mai multe  percheziții la domiciliile figuranților și la oficiile întreprinderilor administrate de către aceștia, unde au fost depistate și ridicate  acte și documente contabile, înscrisuri de ciornă, acte de stare civilă, pașapoarte, cărți de muncă, contracte de muncă a persoanelor fizice, copii de acte, contracte de împrumut și fidejusiune fictive, recipise care demonstrează  schemele infracționale realizate de ultimii.

  

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții  riscă închisoare de până la 3 ani.

 

Probele ridicate și acumulate în cadrul urmăririi penale demonstrează în totalitate activitatea infracțională a grupului deconspirat și persoanele care au avut de suferit.

 

19 noiembrie 2018

DOS Migratia