MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

Apel către autoritățile publice locale de a-și aduce în concordanță Hotarârile teritoriale cu cele ale CNESP, în special ce ține de educație și alimentație publică.

În contextul în care numărul de infectări este în creștere, Poliția Națională vine cu un apel repetat să avem grijă unii de alții și să nu compromitem eforturile anti COVID la nivel național. Or, pentru a reveni la o viață normală este esențial să ne conformăm și să respectăm niște reguli. Nu este ușor, confortul și activitățile tuturor suferă modificări, dar în raport cu sănătatea și viața este imperativ acest efort.

 

Amintim că, în baza prevederilor pct. 2 al Hotaririi CNESP nr.2 din 20.01.2022, la nivel național au fost instituite măsuri și restricții de sănătate publică, obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice, indiferent de forma de proprietate.

 

Potrivit pct.4 al aceleiași hotărâri, Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, în termen de 24 de ore de la publicarea prezentei hotărâri, urmau să se convoace și să instituie măsurile de sănătate publică prevăzute la nivel național.

 

De menționat că, conform pct.7 al hotaririi CNESP nr.2 din 20.01.2022, se stabilește că Autoritățile administrației publice centrale si locale, persoanele juridice, indiferent de domeniul de activitate și forma juridică de organizare, vor promova procesul de vaccinare contra COVID-19, ca cea mai eficientă metodă de protecție și stopare a răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2 și respectarea măsurilor de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției COVID-19 valabile pe perioada stării de urgență în sănătate publică.

 

În acest context, facem apel către autoritățile publice locale de a -și aduce în concordanță Hotarârile teritoriale cu cele ale comisiei naționale, în special ce ține de educație și alimentație publică.

 

Pornind de la cele menționate, facem apel către cetățeni să nu se lase duși în eroare de către unii reprezentanți ai autorităților publice locale, cum ar fi declarațiile emise de administrația raionului și primăria Orhei, care contrar măsurilor de sănătate publică stabilite la nivel național promovează propriile interese și lipsa de grijă față de persoanele fizice și persoanele juridice din teritoriul administrativ deservit.

 

Aducem în atenția publicului, că nerespectarea măsurilor obligatorii de sănătate publică expuse în Hotărârea CNESP nr.2 din 20.01.2022, constituie pericol pentru sănătatea publică și vor servi temei pentru aplicarea măsurilor de răspundere a persoanelor fizice și juridice.

 

23 ianuarie 2022