MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Asistente medicale suspectate de prescrierea ilegală a substanțelor psihotrope

Trei asistente medicale din cadrul Centrului de Sănătate din orașul Râșcani și un bărbat de 60 de ani, sunt cercetați penal fiind suspectați în circulația ilegală a substanțelor psihotrope.

 

În cadrul  acțiunilor de investigații și de urmărire penală, angajații IP Râșcani în comun cu ofițerii Direcția Nord ai Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat  percheziții în birourile de serviciu și la domiciliile suspecților, unde au fost depistate și ridicate  rețete cu ștampila medicului de familie  completate pentru procurarea substanțelor psihotrope, pastile clonazepam, diazepam, aprozolan, tramadol, rumorf, fiole de cetriaxon și de morfină.

 

Totodată, în biroul de serviciu al unei asistente medicale de familie din cadrul Centrului au fost depistați 200 de lei marcați și certificate cu prescrierea unor medicamente psihotrope.

  

La moment, două persoane sunt  în arest, dintre care una la domiciliu, alte două sunt cercetate în stare de libertate. 

 

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă  închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

 

În continuare se întreprind acţiuni în vederea stabilirii  tuturor circumstanțelor și a altor persoane  implicate.

 

10 ianuarie 2020