Astăzi dimineață, în jurul orei 07:20 un taximetrist de 45 de ani a fost înjunghiat, pe teritoriul companiei unde activa, din orașul Ungheni.
Poliția a fost sesizată de un coleg al bărbatului care l-a depistat însângerat, dar încă în viață.
Polițiștii din Ungheni au stabilit, preliminar, că un cuplu avea datorii după mai multe călătorii și taximetristul a insistat, astăzi, să i se achite toată suma de bani.
Între ei s-a iscat un conflict, iar femeia a luat un cuțit și l-a înjunghiat în regiunea cutiei toracice.
Datorită măsurilor speciale de investigație întreprinse de polițiști, la scurt timp, au fost reținute ambele persoane.
Atât femeia de 30 de ani, cât și concubinul ei de 40 de ani sunt consumatori de droguri și se află la evidența medicului narcolog.
Taximetristul a decedat la spital.
Suma pe care cei doi i-o datorau era de 200 de lei.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală, iar persoanele bănuite în comiterea infracțiunii au fost reținute pentru 72 de ore. Conform legii penale, persoanele vinovate riscă de la 12 la 15 ani privațiune de libertate.
3 august 2021


