MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

Dezvăluirea imaginilor cu caracter intim trebuie supusă unei atenții deosebite. Grup infracțional dirijat de un deținut – deconspirat

Oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup infracțional, dirijat de către un deținut al Penitenciarului nr.17 din Rezina, bănuit de comiterea infracțiunilor de șantaj.

 

Deconspirarea faptelor membrilor grupului a devenit posibilă prin eforturile depuse de către ofițerii Direcției criminalitate organizată a INI,  Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, în cooperare cu angajații Penitenciarului nr.17 – Rezina.

Potrivit oamenilor legii, din grupul infracțional făceau parte atât persoane aflate în detenție, cât și la libertate. Aceștia obțineau prin înșelăciune fotografii cu caracter intim, după care amenințau victimele că le vor publica în rețelele de socializare. Iar ca imaginile intime să nu fie publicate, bănuiții estorcau de la victime sume importante de bani. Aplicat acestei cauze investigate, victimei cu privire la care au fost sesizați oamenii legii, i-a fost pretinsă suma de 300 euro. Aceasta este originară dintr-o suburbue  a municipiului Chișinău, iar ulterior inițierii discuției plecase la muncă-n Italia.

 

Liderul grupului este un deținut al penitenciarului din Rezina, cu vârsta de 20 de ani. Acesta a fost condamnat în anul 2018, la 12 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor, viol și tâlhărie. Ca urmare a mai multor investigații,  oamenii legii au stabilit schema prin care suspectul șantaja victimele. Astfel, acesta iniția conversații cu mai multe femei pe rețelele de socializare și dezvolta cu potențialele victime o relație de încredere, iar prin diverse metode le determina să-i expedieze fotografii în ipostaze intime. Ulterior, bănuitul estorca de la acestea sume bănești în schimbul abținerii de la publicarea imaginilor primite. În scopul comiterii infracțiunii, bănuitul deținea ilegal mai multe telefoane mobile conectate la internet, iar în discuția cu potențialele victime, folosea o identitate falsă.

 

Pentru investigarea activității de care este bănuit și în vederea prevenirii încălcării dreptului la viața intimă a altor persoane, în data de 15 decembrie 2021, oamenii legii au pus în executare mandatul de percheziționare a celulei deținutului. În rezultat, au fost depistate și ridicate trei dispozitive mobile,  precum și un carnet cu datele victimelor.

  

Ulterior, a fost autorizat transferul deținutului în Penitenciarul nr. 13 – Chișinău, pentru a participa la alte acțiuni de urmărire penală. În urma analizei preliminare a dispozitivelor mobile depistate și ridicate în cadrul percheziției, a fost stabilită apartenența colegilor de celulă la acest caz, precum și implicarea acestora în alte cazuri similare, în privința cărora măsurile speciale de investigații și acțiunile de urmărire penală continuă.

 

Oamenii legii întreprind în continuare măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale ale grupului. Urmează ca procurorii PCCOCS să decidă asupra formulării și prezentării învinuirii pentru comiterea infracțiunii de șantaj comis de un grup criminal organizat. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Autoritățile îndeamnă cetățenii să demonstreze grijă la dezvăluirea imaginilor cu caracter intim și vigilență în situațiile în care acestea ar putea fi captate în mod ascuns.

 

17 decembrie 2021

 

 

 

 

 

 

 

santaj puscarie