MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

Doi bărbați din Chișinău – reținuți pentru trafic de droguri. Oamenii legii au ridicat de la aceștia heroină de peste 300.000 de lei

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au reținut doi bărbați, bănuiți de vânzarea heroinei.

 

Urmare a monitorizării activității ilegale a bănuiților, timp de trei  luni, unul din ei a fost reținut în flagrant, în timp ce vindea un plic cu heroină, iar al doilea a fost reținut urmare a perchezițiilor. În total, oamenii legii au ridicat de la cei doi heroină, care pe piața neagră cifrează peste 300.000 de  lei.

 

Bănuiții au vârsta de 24 și, respectiv, 40 de ani, iar în privința celui din urmă a fost trimis în judecată un dosar penal privind păstrarea de droguri. Urmează ca procurorii PCCOCS să formuleze învinuirile împotriva acestora și să depună demersuri la Judecătoria Chișinău pentru aplicarea arestului preventiv, timp în care cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. 

 

Acțiunile de reținere au fost realizate cu suportul angajaților Brigăzii cu Destinație specială „Fulger”.

 

22 septembrie 2022

Trafic de droguri Heroina