În rezultatul acțiunilor coordonate ale autorităților de investigație și urmărire penală din Moldova cu autoritățile competente din Franța, s-a reușit reținerea a două persoane din Moldova și a patru persoane din alte state post-sovietice, bănuite de trafic de ființe umane prin exploatare sexuală în scop comercial, în orașul Marseille din Franța.
Schema infracțională a fost posibil a fi deconspirată în rezultatul sesizării organelor de drept de către victima originară din Moldova. Ulterior, datorită unei comunicări prompte și profesioniste între angajații Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) al INI și organele de resort franceze au fost stabilite adresele și figuranții rețelei de prostituție din Franța.
Astfel, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a fost stabilit faptul că două femei din Moldova cu vârsta de 30 de ani și-au asumat rolul de racolare a victimelor din Moldova (patru la număr) în Franța. Simultan, prin comunicare între autoritățile competente, una din femei a fost reținută în cadrul operațiunii din Franța, iar a doua – în Moldova.
Rețeaua de traficanți activa prin contribuția primară a organizatorilor, care în virtutea faptului că au fost anterior înrolați în unitatea armatei franceze „Legiunea străină”, aveau reședință în orașul Marseille. Acolo, grupul criminal le obliga pe femeile recrutate să presteze servicii sexuale în apartamentele pe care aceștia le puneau la dispoziție, cu reținerea a 60% din venitul rezultat.
Zilnic, victimele deserveau între 3 și 8 clienți, iar refuzul de prestare a serviciilor sexuale era penalizat cu 1000 EUR. Mai mult decât atât, acestea erau maltratate prin aplicarea electroșocului.
Datorită eforturilor depuse de autoritățile naționale, victimele au fost repatriate în Moldova. Toate victimele beneficiază de asistență psihologică.
Potrivit legii penale, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 de ani.
Oamenii legii, în continuare, întreprind acțiuni pentru identificarea tuturor victimelor, dar și a altor persoane implicate în comiterea infracțiunii.
12 februarie 2021