MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A

Fălești: A lovit mortal un biciclist și a părăsit locul accidentului. Poliția a identificat șoferul

Azi dimineață,  poliția din Fălești a fost sesizată  precum că pe traseul M-5, în apropiere de satul Pîrlița s-a produs un accident rutier cu tamponare de biciclist.

 

La fața locului, polițiștii au stabilit că o femeia de 50 ani, locuitoare a satului Răuțel, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe partea dreaptă a acostamentului, ar fi  fost tamponată din spate de un automobil de marca „VW Vento”,  iar în urma impactului șoferul a părăsit locul accidentului.

  

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, Poliţia a depistat automobilul,  dar și a reușit  să identifice și să localizeze șoferul.  Aceasta s-a dovedit a fi o tânără de 21 de ani, locuitoare a mun. Bălți, fără permis de conducere.  Fiind supusă  testului alcooscopic cu aparatul Drager s-a constatat că aceasta avea 0.37 mg/l în aerul expirat.

 

În acest caz au fost pornite două cauze penale conform art. 264 şi 266, Cod Penal.  

 

Tânăra urmează să fie reținută pentru 72 de ore. Aceasta riscă de la 3 la 7 ani de închisoare.

  

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

 

 

23 septembrie 2022