MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

”Hoț în lege” din Republica Kazahstan, expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova

 

Ca urmare a unei informații operative, ofițerii de investigații au stabilit că pe teritoriul Republicii Moldova a venit un cetățean al Republicii Kazahstan cu vârsta de 60 de ani, iar în cercul lumii criminale bărbatul are statut de așa numit „hoț în lege”, alias Lioșa Semipalatenschii.

 

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale au stabilit că bărbatul a venit pe teritoriul Republicii Moldova cu scopul de a pregati careva aranjamente a unui canal de droguri din Kazahstan în ţările Europene, cu tranzit prin Republica Moldova.

 

La 13 aprilie 2018, cetățeanul Republicii Kazahstan a fost localizat, iar în urma perchezițiilor efectuate în apartamentul unde bărbatul era cazat, s-a depistat un alt cetățean al Republicii Kazahstan de 32 de ani, care era însoțitorul autorității criminale.

 

Ce s-a depistat la percheziții

 

În apartament polițiștii au depistat  6000 dolari, 3 telefoane mobile, un ”Ipad”, mai multe cartele SIM a operatorilor de telefonie mobilă naționali și internaționali.

 

Pentru a fi prevenite careva activități ilegale, la 14 aprilie 2018, străinii au fost expulzați din Republica Moldova pe un termen de 15 ani, fiind declarați persoane indezirabile.

 

Ce urmează să se întreprindă

 

Forțele de ordine urmează să întreprindă un șir de măsuri speciale de investigație în vederea stabilirii persoanelor cu care au intrat în contact autoritatea criminală, stabilirea scopului final  a cetățenilor străini  pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger” şi reprezentanţilor de la Biroul Migraţie şi Azil.

 

17 aprilie 2018

 

 

 

”Hoț în lege” din Republica Kazahstan, expulzat din Moldova