Pe parcursul a două luni, polițiști din toată țara vor participa la şedinţe de instruire anticorupție organizate de specialiştii Inspectoratului General de Poliţie și ofiţerii CNA.
Campania de informare se va desfăşura sub genericul „Poliţişti integri - cetăţeni protejaţi" şi are drept scop prevenirea cazurile de corupţie şi abuzuri în rândurile Poliţiei.
Prin această campanie, cele două instituții îşi consolidează eforturile în vederea promovării standardelor de integritate în Poliţie. Totodată, poliţiştii vor fi îndemnaţi să comunice mai intens cu cetăţenii, să le explice drepturile lor legale şi să-i convingă să denunţe abuzurile la Direcţia inspectare efectiv a IGP sau la CNA.
Astăzi, 30 mai, experţii CNA şi IGP vor începe prima instruirea la Inspectoratul de poliţie Ocniţa.
Mai mult, suntem în comunitate, printre cetățeni, unde desfășurăm activități de informare cu privire la riscurile la care se supun atunci când oferă mită polițiștilor. Vom fi în raioanele: Edineț, Drochia, Soroca, Bălți, Sângerei, Hâncești, Cahul, Comrat, Ștefan-Vodă și Chișinău.
Precizăm că, prevenirea şi combaterea actelor de corupţie în rândul polițiștilor este una din priorităţile Poliției Naționale. În ultima perioadă, cazurile de corupere, comise de poliţişti, este în scădere. În acelaşi timp, a crescut numărul de denunţuri, depuse de poliţişti, privind tentativele de corupere a oamenilor legii.
Noi, NU acceptăm corupția în poliție și asta vă îndemnăm și pe voi, cetățenii: nu oferiți mită polițiștilor!
Doar împreună putem să prevenim coruția.
30 mai 2019








