MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

...

Menţinerea ordinii publice pe durata evenimentelor electorale parlamentare europene din 26 mai 2019 – subiectul unei şedinţei dintre conducerea IGP şi reprezentanţii Ambasadei României în Moldova

 

La 26 mai, 2019, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European  și Referendumul național.

 

În acest context, șeful Inspectoratului General al Poliției, a avut  o întrevedere cu reprezentanţii Ambasadei României în Republica Moldova.

  

Subiectul discuției s-a axat pe menţinerea ordinii publice pe durata desfăşurării evenimentelor demarate pe 26 mai 2019, în proximitatea celor 36 de secţii de votare, deschise pe teritoriul Republicii Moldova  pentru cetăţenii români.  

 

În acest context, în vederea asigurării unei bune desfăşurări a evenimentelor electorale, polițiștii vor menține și asigura ordinea  publică în adiacentul secțiilor de votare, premergător și pe timpul desfășurării alegerilor, sarcina Poliţiei fiind însoţirea transportului cu materialele electorale la sediile de votare şi cele consulare, precum și asigurarea pazei sediilor unde vor funcţiona secţiile  de votare de pe teritoriul Republicii Moldova.

 

 Pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite, polițiștii vă recomandă să respectați prevederile legale.

 

Sesizați orice încălcare a legii la 112!

 

22 mai 2019