MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Mii de conturi online create pentru săvârșirea infracțiunilor de fraude la nivel naţional şi internațional

Un cetățean străin,  care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, în vârstă de 28 de ani, este cercetat penal pentru complicitate la sustragerea mijloacelor financiare de pe cardurile cetățenilor RM.

 

 

Activitatea ilegală a acestuia  a fost demascată  ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției  investigații infracțiuni informatice a INI și procurorii PCCOCS.  Acesta este suspectat  că în perioada  anului 2020 până în prezent, oferea ilegal servicii contra plată de activare a conturilor anonime de Viber, Whatsapp, Telegram,  a portmoneelor electronice Paynet, PayPal, etc. , precum și a altor platforme online care solicită activarea contului doar cu numărul de telefon.

 

 

Astfel, polițiștii au stabilit că, conturile anonime create de la distanță erau utilizate la săvârșirea infracțiunilor precum: apelarea prin Viber, Whatsaap a cetățenilor Republicii Moldova cât și a altor state din numele instituțiilor bancare; spălarea de bani prin intermediul portmoneelor electronice create online, săvârșirea altor tipuri de fraude la nivel naţional şi internațional.

 

Ca urmare a mai multor percheziţii efectuate la domiciliile și în oficiile închiriate de suspect, polițiștii  au  depistat şi ridicat  4765 de cartele SIM a diferitor operatori  (inclusiv din străinătate),  5 modeme de tip Sim Card Hub Gsm, sisteme informatice, telefoane mobile, modeme 3G, carduri bancare, precum și mai multe dispozitive de stocare.

 

Menţionat că începând cu 2020,  până în prezent a crescut numărul infracţiunilor de sustragere a banilor de pe cardurile victimelor, acesteia  fiind apelate prin conturile Viber, Whatsaap anonime create de pe numere SIM puse la dispoziţie anume prin echipamentele de IP telefonie indicat mai sus.

 

 Acesta este cercetat în libertate și riscă până la 6 ani de închisoare.

 

26 mai 2021

conturi creare pentru infractiuni