MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A
Semnalează o amenințare în localitatea ta

Noi şi potenţialul nostru suntem mai mult decât creierul nostru şi trucurile lui

 

 

(istorie bazată pe fapte reale și din acest considerent prenumele din articol este modificat pentru a proteja confidenţialitatea datelor și persoanei)

 

„Sunt Vasile și sunt polițist.

Să fiu polițist nu era visul meu din copilărie, ci o alegere matură încă de pe băncile universității. Fiind un copil căruia i s-a oferit posibilitatea mereu să aleagă între "ce doresc" și "așa trebuie" am fost mereu liber de orice prejudecăți. După mai multe discuții și negocieri, părinții mi-au susținut alegerea.

Da, nu a fost ușor la început când am înțeles ce munca enormă am de realizat, în schimb acum după ani de zile de carieră în Poliție, mi-am dat seama că sunt mult mai încrezut, puternic și pregătit emoțional pentru situații imprevizibile. Și când zic imprevizibile, nu mă refer la situațiile marcante, ci la cele care acum mai bine de 10 ani mă determinau să intru în panică.

Era 2015, când în una din zile am deschis ușa psihologului din inspectorat pentru o procedura obișnuită de rutină de „a calibra” (din spusele specialistului) starea mea psihoemoţională. Deși uneori îți poate părea o glumă așa proceduri și probabil aș fi realizat ceva sarcini de serviciu în acel timp cât eram la psiholog, mi-a rămas ca o palmă emoțională pe obraz, frază spusă de specialist:

- Te salut Vasile, te-am invitat, astăzi, aici ca să desfășurăm o procedură pe care cu siguranță ai mai realizat-o.

- Nu cred, e pentru prima dată.

- Sigur că ai realizat-o atunci când mergi la medic să-ţi investighezi sănătatea fizică. Aici este exact la fel, doar că acum vom investiga starea ta interioară de suflet sau, în psihologie, se mai spune: psihoemoţională.

Am completat acele teste oferite de psiholog și așteptam deja rezultatul și recomandările pe care urma să mi le spună. Am ieșit din birou cu o doză de satisfacție pe care nu o pot reda. Ce s-a întâmplat? Am aflat ce trebuia să fac diferit ca să reușesc în ce îmi propun și ce tehnici, metode și strategii practice să aplic atunci când sunt în situație de criză sau stresantă. Mi-am răspuns la o serie de întrebări care până atunci consideram că le "inventez".

Dacă anterior consideram că: să mergi la psiholog ar fi o slăbiciune (pentru că de mic mi s-a spus: eşti bărbat şi eşti puternic), acum pot afirma cu încredere că să mergi la psiholog nu este simplu (că te autocunoşti şi ieşi din zona de confort)  în schimb doar aşa obţii un rezultat garantat.

De atunci, totul nu a mai fost la fel. Am început să mă analizez, să fiu atent ce vorbesc, cum vorbesc și ce pot face diferit în raport cu cei din jur ca să creez relații funcţionale, Şi cel mai important e că îmi reuşea cu fiecare succes proporţional aşteptărilor:

1)  La solicitările de ieşire în comunitate, unde deseori poţi interacţiona cu  victime, agresori ori chiar poţi vedea şi trupuri neînsufleţite, ACUM îmi dau seama că emoţiile mele şi sunt cele care mă ajută să depăşesc, să reacţionez mult mai calculat şi raţional, lucru care anterior aveam necesitatea de câteva zile.

2)  Relaţia cu cei dragi e mult mai armonioasă, lucru care anterior „aduceam” emoţiile acasă şi generau doar tensiune şi conflict.

3)  Actvitatea cotidiană este mult mai structurată şi etapizată, fapt pentru care anterior managementul timpului era o problemă.

           Deci, frecventarea la psiholog m-a ajutat să cresc nu doar profesional ci şi personal. Am înţeles un lucru important că: uneori noi tindem să lucrăm asupra corpului şi să-l pregătim pentru a fi în formă şi a reacţiona în situaţiile când viaţa mea ori a celor din jur este în pericol, însă de multe ori uităm de suflet (starea internă) şi de emoţii.”

 

Stimaţi cititori!

Ne dăm seama că istoria lui Vasile este una din zecile şi chiar sutele de trăiri profunde, istorii de viaţă cu evenimente marcante, în care intervenţia imediată a psihologului poate salva starea psihoemoţională a persoanei şi a ajuta să redevină la echilibru şi armonie. Şi nu pentru că Vasile nu a ştiut că e bine ori nu la psiholog, ci pentru că stereotipurile au predominat în deciziile sale.

În cazul în care te identifici cu istoria sau trăirile lui Vasile, expunem mai jos  „câteva dintre stereotipurile trasate greşit şi recomandări pentru a le depăşi:

1. „Nu mă adresez la psiholog – eu sunt puternic. Aceasta este pentru alţii, pentru cei slabi care au nevoie de ajutor.”

Nu este aşa: Puterea – nu constă doar în a face faţă singur. Puterea mai constă şi în faptul ca să ieşi din zona de confort şi să îţi iubeşti propriile frici.

2. „Nu vreau ”: Mi-e frică, eu pur şi simplu nu vreau, mie aceasta nu-mi trebuie.

 Nu este aşa: În general, „nu vreau” este lipsa dorinţei de a interacţiona cu tematicile dureroase, rezolvare de probleme şi recunoaşterea imperfecţiunii. DA,  terapie? – nu este simplu, în schimb e tare util.

3. „Să mergi la consultare la psiholog se poate doar în situaţie de criză, dar până când nu a devenit critic, trebuie să te descurci singur.

Clarificare: Noi ne adresăm medicilor nu doar în situaţii critice, dar şi când avem şi febră sau tuse. Totodată, după suport psihologic: este bine de adresat mult mai devreme, adică la primele simptome psihoemoţionale de disconfort intern, până când situaţia nu a devenit critică de tot.

 

Concluzie: Creierul nostru este foarte abil, el ne poate „proteja” ca să mergem în locul unde este neconfortabil şi neplăcut. Un singur lucru e important să memorizăm: Noi şi potenţialul nostru suntem mai mult decât creierul nostru şi trucurile lui.

 

Cu respect pentru cititori, 

Psihologii Inspectoratului General al Poliţiei