MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

O rețea specializată în contrabandă cu articole dentare, anihilată

 

Șase persoane, cu vârsta cuprinsă între 30 - 40 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, au fost reținute fiind suspectate de importul prin contrabandă a implanturilor și articolelor pentru proteze dentare în Republica Moldova, în proporții deosebit de mari.

 

Persoanele au fost reținute în urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, oficiul „Nord”.

 

Ca urmare a investigațiilor, s-a stabilit că pe parcursul anilor 2017-2018, nefiind înregistrați în calitate de importatori oficiali, membrii grupării au introdus articolele dentare prin eludare de la controlul vamal, precum și declararea neautentică prin indicarea eronată a valorii mărfii în facturile Invoice. Marfa procurată din Israel, China Italia și Corea de Sud urma să fie comercializată clinicilor stomatologice private cu un preț mai redus decât cel de piață.

 

Totodată, la 18 aprilie 2018, au fost efectuate 19 percheziții la mai multe adrese din municipiul Chișinău.

 

Ce s-a depistat la percheziții

 

Astfel, în urma perchezițiilor, au fost depistate și ridicate peste 4000 de implanturi și articole pentru proteze dentare în sumă de peste 6 000 000 de lei, bani în valută națională și străină în valoare totală de circa 1 151 000 lei.

 

Persoanele implicate în comiterea infracțiunii iși recunosc vina și sunt reținute pentru 72 de ore.Dacă li se va dovedi vinovăția, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.

 

La moment, se întreprind acțiuni pentru identificarea altor membri ai grupului infracțional.

 

20 aprilie 2018

 

O rețea specializată în contrabandă cu articole dentare, anihilată