Scopul și sarcinile:
Efectuarea activităţilor informaţional-analitice şi speciale de investigaţii, orientate la identificarea naturii, gradului de risc, tendințele și modelele actuale ale infracțiunilor, faptele sau evenimentele aflate în legătură şi zonele cu potențial criminogen ridicat, pe perioade scurte și medii de timp. 1) Studii superioare de licenţă cu diplomă în domeniul: Drept; Protecţie, pază şi securitate; Ştiinţe economice; IT şi comunicaţii. 2) să fie absolvent a unui curs de formare iniţială de specialitate în cadrul instituţiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne sau alte instituţii de învățământ care pregătesc personal pentru Ministerul Afacerilor Interne.
Bibliografie:
- Constituţia Republicii Moldova; - Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului; - Codul penal al R. Moldova; - Codul contravenţional; - Legea nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc; - Legea nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie; - Legea nr. 26 din 22.02.2008 privind întrunirile; - Legea nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiţionare; - Legea nr. 133 din 17.06.2016 cu privire la declararea averii şi intereselor personale. - Legea Nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal; - Codul de etică şi deontologie al funcționarului public cu statut special din cadrul MAI, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 629 din 08.08.2017; - Hotărîrea Guvernului nr. 409 din 07.06.2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul MAI.
Datele de contact:
Candidații se adresează personal în cadrul Secției Resurse Umanel IP Leova, or.Leova str.Unirii 28
