Scopul și sarcinile:
Scopul general al funcţiei:
Efectuarea activităţilor informaţional-analitice şi speciale de investigaţii, orientate la identificarea naturii, gradului de risc, tendințele și modelele actuale ale infracțiunilor, faptele sau evenimentele aflate în legătură şi zonele cu potențial criminogen ridicat, pe perioade scurte și medii de timp.
Sarcinile:
Executarea deciziilor prin relevarea întregului potenţial profesional în domeniul de competenţă şi anume: informare, analiză, prognoză, planificare.
Efectuarea analizei, sintezei şi alte materiale referitoare la criminalitate.
Realizarea politicii de stat privind apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea legalităţii şi combaterea criminalităţii în domeniul de competenţă.
Asigurarea interacţiunii cu alte subdiviziuni ale Inspectoratului naţional de investigaţie, Inspectoratului General al Poliţiei, Ministerului Afacerilor Interne, instituţii şi organisme în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi realizarea obiectivelor pe linia de activitate deservită.
Datele de contact:
Inspectoratul de poliție Cahul, Secția resurse umane, tel 069794853
