MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Operațiunea „Căutare”: Sute de persoane căutate de oamenii legii, reținute timp de 12 zile

În perioada 29 aprilie – 11 mai 2021,  Inspectoratul General al Poliției a  desfășurat pe  întreg teritoriul țării  operațiunea  „Căutare”.

 

Astfel, pe parcursul operațiunii, ofițerii de investigații împreună cu polițiștii din întreaga țară au întreprins acțiuni  de căutare a infractorilor care se eschivează de la organele de urmărire penală, judecată, dezertorilor, condamnaților evadați, persoanelor dispărute fără veste și identificarea cadavrelor cu identitatea necunoscută.

 

Ca urmarea a acțiunilor, polițiștii au reținut pe teritoriul țării 239 de persoane, dintre care 104  au fost reținute pentru săvârșirea infracțiunilor grave (omor, vătămare corporală, viol, furt, jaf, escrocherii și circulația ilegală a drogurilor ).

 

De asemenea, a fost stabilit locul aflării a trei  persoane anunțate în căutare ca  dispărute fără urmă.

 

Menționăm că  operațiunea  a fost  inițiată de  Inspectoratul Național de Investigații.

 

13 mai 2021