MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A

Percheziții în Penitenciarul 4 Cricova. Grup Criminal format inclusiv din deținuți destructurat de Poliție.

La data de 18.11.2021 au fost efectuate 3 percheziții în Penitenciarul nr.4 Cricova, unde sunt deţinuţi bănuiţii în două cauze penale pe faptul însușirii bunurilor, prin înșelăciune și abuz de încredere, precum şi o percheziție într-un apartament din mun. Chişinău.

 

Aceștia, din Penitenciar, discutau cu victimele, promițându-le automobile aduse din Germania, cauzându-le persoanelor un prejudiciu de 16 mii de euro.

 

Este vorba despre doi bărbați de 23 și, respectiv 30 de ani, originari din raionul  Călărași și orașul Cricova și o minoră de 17 ani din Chișinău. În cadrul grupării, minora avea rolul de executor. Cei doi bărbați își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul 4 Cricova pentru furt, jaf și escrocherie.

 

În urma percheziţiilor efectuate au fost depistate şi ridicate 2 telefoane mobile, cartele SIM folosite în comiterea infracţiunilor, un purtător digital de informaţie, carnete cu încrisuri şi fragmente de hîrtie cu numere de telefoane şi numere de la carduri bancare, care confirmă complicitatea în comiterea infracţiunilor investigate, precum şi 3 pacheţele de hîrtie cu un conţinut cu masă vegetală de culoare verde, cu miros specific de marijuana.

 

Deasemenea, în urma percheziţiei efectuate în mun. Chişinău au fost depistate mijloace financiare în sumă de 3400 de  lei şi 50  de euro, provenienţa cărora nu a putut fi explicată.

 

Acțiunile au fost întreprinse de către ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului național de Investigații, ofițerii de investigații și cei de  urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție din Hîncești, sub conducerea Procuraturii din Hîncești și cu suportul DDS Pantera și angajaților Penitenciarului în care au fost efectuate perchezițiile.

 

La moment sunt întreprinse acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţie, îndreptate la întărirea procesuală a probatoriului depistat şi ridicat, stabilirea complicităţii membrilor grupului infracțional în comiterea altor infracţiuni pe teritoriul ţării, precum și la stabilirea statutului de învinuit al persoanelor.

 

18 noiembrie 2021