MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

Peste 6 mii de litri de alcool fără acte, depistate de poliție

 

Angajații Direcţiei „SUD” ai  Inspectoratului Național de Investigații, au descoperit o afacere ilegală, dar aparent destul de profitabilă într-o gospodărie din orașul Comrat.

 

Suspectul, de 38 de ani, vindea alcool etilic direct de la domiciliu, în lipsa documentelor de proveniență și fără achitarea tuturor taxelor și impozitelor la bugetul de stat. Pentru un litru de alcool, afaceristul încasa de la 22 la 25 de lei.  

  

În urma efectuării percheziției autorizate la domiciliul bărbatului, au fost depistate  6 400 litri de alcool etilic. Producția a fost ridicată, iar bănuitul riscă   o amendă de  pînă la 30 de mii de lei.

 

Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor, implicate în această schemă frauduloasă de distribuire a alcoolului etilic, precum și  prejudiciul cauzat statului.

 

  3 februarie 2016

 

Peste 6 mii de litri de alcool fără acte, depistate de poliție