MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A

Poliția a primit echipament pentru subdiviziunile de investigații și de urmărire penală.

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a primit 430 de unități de tehnică de calcul, 50 de imprimante și 170 de stații de comunicare securizată în standard TETRA, destinate secțiilor de urmărire penală și investigații teritoriale.

 

 

Prin realizarea acestor investiții vor spori capacitățile instituției de acționare, documentare și  asigurarea unui climat de siguranță pentru angajați.

 

„Mulțumim partenerului nostru strategic Uniunea Europeană, care ne oferă susținere continuă în cadrul procesului de reformare instituțională și implementare a standardelor UE în activitatea Poliției. Echipamentul nou primit îi va ajuta pe colegii mei să-şi desfăşoare mai bine activităţile de zi cu zi. Astfel, vor spori capacitățile de documentare și investigare a infracțiunilor de către subdiviziunile de investigație și urmărire penală”, a menționat șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu.

 

Achiziția a fost posibilă datorită sprijinului financiar din partea Uniunii Europene, în contextul implementării programului suport bugetar pentru Reforma Poliției.

 

19 noiembrie 2020