MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A

Schemă infracțională de eliberare a certificatelor de vaccinare, deconspirată de ofițerii de investigații

Polițiștii și procurorii au efectuat percheziții la domiciliile și birourile de serviciu a trei  angajați ai unui Centru de imunizare din mun. Chișinău,  suspectați că  ar fi eliberat ilegal certificate de vaccinare anti-COVID-19.

 

Potrivit informațiilor preliminare, aceștia ar fi eliberat fraudulos certificate la zeci de persoane care se aflau în afara țării, astfel au obținut un venit  de peste  300.000 de lei. Mai mult, aceștia ar fi  distrus acele preparate biologice (vaccinuri) care urmau să fie administrate, afectând astfel negativ și misiunea ministerului de resort, care procura aceste vaccinuri, provocând prejudicii materiale statului.

 

În cadrul perchezițiilor, până la acest moment, oamenii legii au ridicat acte medicale, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.  

  

Totodată, în vederea recuperării banilor obținuți pe cale ilegală și restituirii prejudiciului cauzat statului, procurorii desfășoară investigații financiare paralele.

 

Menționăm, la acest stadiu al investigațiilor se prevalează de prezumpția nevinovăției.

 

Dacă persoanele vor fi găsite vinovate, acestea riscă amendă în mărime de la 67 500  la 117 500 de lei sau cu închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

 

Acțiunile de documentare sunt desfășurate de ofițerii Direcției investigații Complexe a INI, în colaborare cu Direcția Generală Urmărire Penală a IGP și sub conducerea PCCOCS.

 

3 iunie 2022

 

certificate vaccinare