MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

șef al Secției investigații infracțiuni

Scopul și sarcinile: 
Conducerea/managementul Secției, cât și controlul, dirijarea și coordonarea activității privind apărarea drepturilor și libertăților persoanei de atentate criminale, relevarea, prevenirea, curmarea și descoperirea infracțiunilor și contravențiilor, căutarea persoanelor dispărute fără urmă ori a celor care se ascund de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată ori se eschivează de la executarea pedepsei, identificarea cadavrelor și persoanelor cu identitatea necunoscută, în teritoriul administrativ teritorial deservit.
Bibliografie: 
Bibliografie: Constituţia Republicii Moldova; - Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului; - Legea nr.288 din 16.12.2012 privind statutul funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; - Codul penal al R. Moldova; - Codul contravenţional; - Legea nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc; - Legea nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie; - Legea nr. 26 din 22.02.2008 privind întrunirile; - Legea Nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal; - Hotărîrea Guvernului nr. 409 din 07.06.2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI.
Datele de contact: 
Informații de contact: mun. Hîncești, str. Mihai Moraru 93, șef al Secţiei resurse umane a IP Hîncești, inspector superior Saculțan Ina, tel 026920709, 069610154.