MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Specialist procedurã contravențională al Secției supraveghere contravențională a Brigăzii de patrulare a Inspectoratului național de patrulare al IGP al MAI (pe perioadă determinată)

Funcția: 
Securitate publică
Scopul și sarcinile: 
Realizarea procedurii contravenţionale pe cauzele contravenţiilor constatate de către agenţii constatatori, precum şi realizarea evidenţei centralizate a cauzelor contravenţionale privind încălcarea ordinii publice, regimului de transport, a regulilor de circulaţie rutieră şi a sancţiunilor aplicate. Acumularea şi efectuarea analizei informaţiei privind corectitudinea documentării şi temeinicia aplicării sancţiunilor administrative. Realizarea evidenţei cauzelor contravenţionale privind încălcarea ordinii publice, regimului de transport a regulilor de circulaţie rutieră şi a sancţiunilor aplicate. Efectuarea controlului primirii şi înregistrarii materialelor privind încălcările din domeniul ordinii publice, Regulamentului circulaţiei rutiere comise de participanţii la trafic şi expedierea spre examinare conform competenţei.
Bibliografie: 
- Constituţia Republicii Moldova; - Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului; - Legea 288 din 16.12.2016; - HG nr.460 din 22.06.2017; - Codul penal al R. Moldova; - Codul contravenţional al R. Moldova; - Legea nr. 131 din 07.06.2007 privind siguranţa traficului rutier; - Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public; - Hotărîrea Guvernului nr. 357 din 13.05.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere.
Datele de contact: 
Telefon – (022) 226104 e-mail – rica.donos@igp.gov.md persoana de contact – Donos Rica