MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Polițiști instruiți în domeniul siguranței rutiere de experți din cadrul Poliției Republicii Federale Germania

În perioada 15-16 octombrie,  Inspectoratul General al Poliției în colaborare cu Ministerul de Interne din Landul Baden-Württemberg din Germania au organizat un atelier de lucru dedicat activității de prevenire.

 

În calitate de grup țință au fost selectați 17 polițiști din cadrul subdiviziunilor centrale și teritoriale ale IGP.

 

Obiectivul  cursului  a fost focusat pe organizarea măsurilor de prevenire în domeniul siguranței rutiere, planificarea strategică, educația rutieră și comunicarea cu publicul, măsuri orientate spre reducerea semnificativă a numărului accidentelor rutiere, în special cele soldate cu persoane decedate și grav traumatizate.

 

În calitate de formatori ai cursului au fost selectați trei experți din cadrul Poliției din Landul Baden-Württemberg și un reprezentant al Ministerului educației din Germania.

 

„Activitatea de prevenire în domeniul siguranței rutiere în Republica Federală Germania este o prioritate națională, iar responsabili de acest segment sunt toate autoritățile competente, inclusiv sectorul nonguvernamental și comunitatea, nu doar Poliția” a evidențiat Andreas Stäble, reprezentantul Ministerului de Interne din Baden-Württemberg.

           

În cadrul evenimentului a fost prezentat sistemul german de prevenire, care abordează în practică principiul multidisciplinar de aplicare.

 

De asemenea, participanții la atelier au prezentat conceptul de prevenire din Republica Moldova, viziunea strategică de dezvoltare, precum și riscurile cu care se confruntă în activitatea zi de zi.

 

Pe parcursul instruiri au fost dezvoltate concepte de organizare a două măsuri de prevenire axate pe conducătorii auto începători și pe atragerea finanțării externe menite să asigure punerea în practică a conceptelor propuse.

 

 

Amintim că, Guvernul Republici Federale Germania susține eforturile de dezvoltare a capacităților Poliției din Republica Moldova în domenul promovării activității de prevenire începînd cu anul 2010.

 

20 octombrie 2018