MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

IGP reamintește cetățenilor că darea de mită constituie o infracțiune.

Pe parcursul a șase luni ale anului  2024, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 170 de  cazuri de denunțare a tentativelor de mituire a polițiștilor de către cetățenii aflați în conflict cu legea, în vederea eschivării de la răspunderea juridică.

 

Deși contravenienții sunt avertizați de fiecare dată despre consecințele coruperii funcționarilor publici cu statut special, aceștia ignoră prevederile legale și continuă în mod abuziv să propună și să ofere polițiștilor mijloace financiare, în scopul ignorării de către oamenii legii a încălcărilor comise.

 

Potrivit datelor statistice, cele mai răspândite cazuri de corupere activă se comit în domeniul rutier.

 

Astfel, conducătorii auto obișnuiesc să propună polițiștilor mijloace financiare de la zeci până la mii de lei, în valută națională sau străină, pentru a nu fi documentați pentru comiterea diverselor încălcări cum ar fi, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, încălcarea limitei de viteze, lipsa permisului de conducere, neacordarea priorității pietonilor sau cicliştilor, transportarea minorului fără scaun special. 

 

Urmare a raportării imediate a denunțurilor de către  angajații  Poliției, au fost inițiate 135 de  cauze penale pentru comiterea infracțiunii de ,,corupere activă” în temeiul art. 325 Cod penal al RM, iar cetățenii riscă pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani și amendă până la 200 000 de lei.

 

Menționăm că,  una dintre principalele priorități ale Inspectoratului General al Poliției este prevenirea și combaterea corupției în care este inclusă și componenta de educație anticorupție.

 

Totodată,  reamintim  cetățenilor că darea de mită unui funcționar public atrage răspunderea penală şi este calificată în calitate de infracţiune contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică.

 

Fii integru! Corupția nu este o soluție!

 

5 iulie 2024