Un tânăr de 24 de ani din capitală a sustras două biciclete din parcarea unui bloc de locuit din centrul capitalei.
Polițiștii în urma măsurilor de investigații l-au identificat și reținut, iar în timpul audierilor acesta și-a recunoscut vina.
Şef al Serviciului patrulare al Secţiei securitate publică
Ofițerii Inspectoratul Național de Investigații, Direcția Sud sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Sud, au reținut marți trei bărbați pentru trafic de droguri, dintre care unul își ispășise pedeapsa cu închisoarea pentru 30 de ani, pentru
Doi tineri de 23 și 24 de ani, locuitori ai municipiului Bălți, sunt cercetați penal pentru săvârșirea mai multor furturi din locuințe. Pe parcursul lunilor aprilie - septembrie curent, aceștia ar fi comis în nordul țării cel puțin 8 furturi.
Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin intermediul proiectului regional SEESAC (Centrul de control a armelor de calibru mic și a armamentului ușor din Europa de Sud Est), a oferit Ministerului Afacerilor Interne echipamente IT în valoare de aproximativ 170.000 euro pentru operaționalizarea la nivel național a registrului electronic al armelor.
subofiţer superior (temporar, pe perioada determinata) al Serviciului de gardă al Secţiei coordonare operaţională a Inspectoratului de poliţie Ciocana al Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău a IGP al MAI
Ofițer de investigații al Biroului căutare
Un bărbat de 34 de ani, originar din capitală, a fost reținut de polițiștii capitalei, fiind bănuit de furtul a trei motociclete ,,Viper”, ,, Moki” și ,, Alpina”, din or.Sângera, com. Băcioi și s.Revaca.
