MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii PCCOCS au documentat un utilizator al reţelei „Internet” care prin intermediul produselor software specializate, a obținut accesul la conținutul datelor din telefonul mobil al unei minore fără cunoașterea acesteia și a descărcat pe dispozitivele electronice personale imaginile foto cu conținut intim ale ace

Română

Un minor de 16 ani, locuitor al capitalei, este cercetat penal  fiind suspectat de furtul unei motociclete ,,VIPER”. Prejudiciul cauzat proprietarului se ridică 10 000 de lei.

  

Română

Ofițerii Direcției investigații crimanalitate organizată a  Inspectoratul Național de Investigații, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, de comun  cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au terminat urmărirea penală și au expediat în judecată cauza penală privind investigarea a 14 persoane, care sunt învinuite de înșelarea prin escrocherie

Română

24 de formatori din cadrul poliției au participat la etapa finală a cursului de instruire a formatorilor privind egalitatea, nediscriminarea și infracțiunile motivate de prejudecată, cu tematica ,,Infracțiuni motivate de prejudecată Pilotare integrată”, care a fost organizat în perioada 24-25 mai și 07-08 iunie 2022.

Română

Pagini

Subscribe to Poliția Republicii Moldova RSS