MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Mâine, 24 octombrie, ora 11:00, în incinta Inspectoratului General al Poliției (str. Tiraspol, 11/1), va avea loc o conferință de presă unde vom oferi informații privind un caz de trafic de ființe umane în scop de exploatare sexuală în Grecia.

 

Română

Izolatorul de detenție provizorie (IDP) din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești a fost inaugurat astăzi, 23 octombrie 2019, fiind renovat și modernizat în conformitate cu standardele internaționale în materia respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei aflate în detenție provizorie.

 

Română

Ofițerii de investigație din cadrul Direcției Antidrog al Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor din cadrul oficiului Nord al PCCOCS a fost documentată activitatea infracțională a unui grup de persoane care cultivau plante de cânepă, le prelucrau, iar ulterior marijuană obținută o comercializau consumatorilor.

 

Română

Inspectoratul General al Poliției, invită reprezentanții instituțiilor mass-media, mâine, 23 octombrie, ora 09:00, la inaugurarea Izolatorului de detenție provizorie din cadrul Inspectoratului de poliție Hîncești, reconstruit în cadrul Programului de suport bugetar pentru reforma Poliției (mun. Hîncești, str. Mihai Moraru 93).

 

Română

Pagini

Subscribe to Poliția Republicii Moldova RSS