SUBOFIȚER DE PATRULARE AL COMPANIEI BOTANICA A BATALIONULUI NR.2 AL BRIGĂZII DE PATRULARE A INSPECTORATULUI NAȚIONAL DE PATRULARE AL IGP - 8 FUNCȚII
Specialist superior al Serviciului supraveghere transport şi circulaţie rutieră
ofițer superior urmărire penală al Secției urmărire penală
Soroca, Leova, Strășeni și Ceadîr-Lunga – sunt noile localități-pilot din cadrul Proiectului „Promovarea implicării societății civile în consolidarea securității comunitare”, dedicat susținerii implementării principiului de activitate polițienească comunitară în refor
Prevenirea conduitelor deviante în rândul tinerilor cât şi prevenirea victimizării acestora, formarea unei generaţii care să respingă activităţile ilicite şi anturajele delincvente constituie priorităţi ale Poliţiei Naționale.
Redeschiderea sectorului de poliție nr.1 din or. Sîngerei care a devenit mai prietenos și aproape de comunitate
La 10 octombrie 2018, Fundația Soros-Moldova în colaborare cu Inspectoratul General de Poliției a dat startul unei noi sesiuni de instruire Proceduri Standard de Operare (POS): Respectarea drepturilor persoanei aflate în custodia Poliției la etapa reținerii, escortării și detenției.
Opt persoane, cu vârsta cuprinsă între 21 și 38 de ani, domiciliate în mun. Chișinău, sunt cercetate penal pentru realizarea drogurilor în cantități deosebit de mari.
