MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc și șeful Centrului Cooperare Polițienească Internațională, Viorel Țentiu,  participă în  perioada 7-8 noiembrie 2017 la prima Conferință internațională în domeniul securității și siguranței, în orașul Doha, Qatar,  eveniment organizat în cadrul Proiectului STADIA al OIPC Interpol.

Română

În primele nouă luni ale anului curent, 471 de copii, 262 de fete şi 209 băieţi, au abandonat domiciliul şi alte forme de plasament, cele mai frecvente cauze fiind lipsa supravegherii din partea părinţilor, abuzul de alcool, situaţia financiară precară din familie, dar şi conflictele din interiorul acesteia, schimbări în componenţa familiei (deces, divorţ, concubinaj, etc.) sau dezacordul părinţilor cu privire la relaţiile de prietenie ale copiilor. În 222 de cazuri de abandon, copiii aveau vârsta între 14 şi 15 ani.

Română

Inspectoratul General al Poliției informează în privința unui caz grav  de violență, comis de un grup de persoane asupr

Română

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, oficiul Sud, în comun cu ofițerii Direcției „Sud” a Inspectoratului national de investigații, al IGP al MAI, au deconspirat activitatea unui grup criminal organizat specializat în punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari, în scop de înstrăinare, pe teritoriul raionului Ceadâr-Lunga și Cahul.

Română

Poliția continuă acțiunile de control şi supraveghere privind circulaţia armelor individuale din posesia persoanelor fizice şi juridice, prevenirea incidentelor cu arme, depistarea şi ridicarea armelor păstrate ilegal sau fără documente de provenienţă.

 

Română

Sub sloganul "Vorbește, exteriorizează, rezolvă", 31 angajați ai Serviciilor psihologice ale Inspectoratului General al Poliției au fost familiarizați cu modalitățile de abordare în relaționare, beneficiind de un set de tehnici și strategii practice utile în exteriorizarea trăirilor emoționale ale angajaților.

 

Română

Pagini

Subscribe to Poliția Republicii Moldova RSS