În perioada 4-5 mai 2017, 31 de angajați ai Serviciilor psihologice din cadrul subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției au fost instruiți de specialiștii psihologi Centrului-psiho-socio-pedagogic din municipiul Chișinău.
În perioada 4-5 mai 2017, 31 de angajați ai Serviciilor psihologice din cadrul subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției au fost instruiți de specialiștii psihologi Centrului-psiho-socio-pedagogic din municipiul Chișinău.
Trei persoane fizice au fost condamnate prin sentința Judecătoriei municipiului Chișinău, la 5 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de un an, după ce au depus pe un cont special suma de 37 000 000 lei, achitată în scopul recuperării prejudiciului cauzat în urma comiterii infracțiunilor economice.
În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații întreprinse, în cadrul unei cauze penale privind evaziunea fiscală, comisă în proporții deosebit de mari, la 2 mai 2017, ofițerii Direcției Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu
Căpitanul de poliție Ion Cojocaru din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a obținut bronzul la Campionatul European pe Grappling, care s-a desfășurat în localitatea Novîi Sad, Republica Serbia.
Doi bărbați, din Republica Moldova și Turcia, de 20 și respectiv 37 de ani și o femeie din Azerbaidjan, de 26 de ani, sunt suspectați că ar fi racolat tinere pentru practicarea prostituției în Turcia.
De la intrarea în vigoare a noilor prevederi ale legislației cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie (16 martie 2017), angajații Poliției au eliberat peste 218 ordine de restricție de urgență în privința agresorilor familiali pentru înlăturarea imediată a acestora din locuinţa familiei şi stabilirea unor interdicţii, asigurând astfel victimelor violenței în familie şi altor membri, siguranţa și protecția în locuinţa lor.
Inspectoratul General al Poliției de comun cu Institutul de Politici Publice invită reprezentanții mass-media la Atelierul de lucru “Activitatea polițienească comunitară în localitățile-pilot”.
Cinci bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 15 - 30 de ani, domiciliaţi în municipiul Bălţi şi oraşul Drochia, au fost reţinuţi fiind suspectaţi de comiterea unui şir de furturi din locuinţe. Toţi suspecţii sunt cu antecedente penale pe infracţiuni similare.