MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Astăzi, 2 martie 2017, se împlinesc 25 de ani de la sângeroasele lupte pentru integritate şi suveranitate de pe malul Nistrului, cu această ocazie, conducerea Inspectoratului General al Poliției, polițiști, dar și participanţi  la războiul pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a  Republicii Moldova, au participat la un șir de acţiuni de comemorare a celor care și-au pierdut viața pe frontul de luptă.

Română

Ofițerii de investigație ai Direcției operațiuni speciale a INI al IGP în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale,  au deconspirat activitatea frauduloasă desfășurată de câțiva agenți economici din orașul Orhei, gestionați de către un om de afaceri, care își desfășoară activitatea în domeniul dării în arendă a spațiilor comerciale în incinta piețelor, centrelor comerciale, școlilor de instruire a conducătorilor auto și altele.

Română

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, membri ai unui grup infracțional, originari din raionul Soroca şi Hînceşti, sunt cercetați penal pentru comiterea mai multor

Română

Stimați reprezentanți  ai mass-media,  Inspectoratul General al Poliției Vă invită la  un flashmob cu genericul “Familii fără hotare”, care vine să sensibilizeze societatea cu privire la copiii ai căror părinți pleacă peste hotare. Activitatea este organizată de Fundația Elvețiană "Terre des Hommes" în colaborare cu IGP și Departamentul Poliției de Frontieră.

Română

La 24 februarie curent, în ajunul Zilei Memoriei şi în contextul măsurilor de comemorare a XXV de ani de la începutul războiului de pe Nistru din 1992, angajații Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” a IGP au participat la un meci de volei consacrat comemorării eroilor Brigăzii căzuţi pentru apărarea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova.

 

Română

Pagini

Subscribe to Poliția Republicii Moldova RSS