MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Patru minori cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost reținuți de polițiștii din Soroca, după ce au comis mai multe furturi din gospodării. Prejudiciul estimat este de 68 655 lei. 

 

Română

Timp de trei luni, ofițerii Direcției investigare fraude economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Ciocana au documentat activitatea ilicită a două persoane de 45 și respectiv 57 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova și Transnistriei, care practicau ilegal  activităţi de întreprinzător.

 

Română

Un cuplu de 23 și 29 de ani, domiciliați în municipiul Bălți, au fost reținuți de poliție fiind suspectați de escrocherie. Aceștia, se aflau în căutare pentru furt, fiind arestați actualmente, pentru 30 de zile.

 

Română

Susținând sloganul  „Poliția te îndeamnă: Fă o faptă bună și ajută pe cineva să zâmbească!”, psihologii din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției alături de elevi voluntari din cadrul Centrului Național de Tineret din Moldova au organizat, astăzi, 8 februarie 2017, un flashmob în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chișinău.

Română

Persoana care s-ar face vinovată de alerta falsă cu bombă din 7 februarie curent la Aeroportul Internaţional Chişinău, a fost identificată de angajații Departamentului Poliției de Frontieră, Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice al Inspectoratului Național de Investigații, ofițerii de urmărire penală și ai Procuraturii mun. Chișinău.

 

Română

Pagini

Subscribe to Poliția Republicii Moldova RSS