Inspectoratul Național de Patrulare al IGP susține Serviciul de Probațiune în lansarea Campaniei de prevenire a consumului de alcool la volan sub genericul „Nu te lăsa condus de alcool ! Cineva drag te așteaptă acasă”.
Inspectoratul Național de Patrulare al IGP susține Serviciul de Probațiune în lansarea Campaniei de prevenire a consumului de alcool la volan sub genericul „Nu te lăsa condus de alcool ! Cineva drag te așteaptă acasă”.
Astăzi, 20 ianuarie 2017, doi angajați ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat, au primit mulțumiri din partea șefului Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari și șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, pentru curajul și implicarea pe care le-au demostrat în colaborarea cu Poliția.
Astăzi, 20 ianuarie, angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare aflându-se în serviciu în oraşul Basarabeasca, au stopat un automobil, pentru efectuarea verficărilor de rigoare.
Stimați reprezentanți ai mass-mediei, Inspectoratul General al Poliției Vă invită la evenimentul dedicat lansării proiectului “<
Ieri, 18 ianuarie 2017, angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare au stopat un camion pentru verificări, în apropierea satului Rădoaia, raionul Sângerei.
În urma verificării actelor, şoferul în vârsta de 40 de ani, locuitor al municipiului Chişinău, a încercat să se eschiveze de la faţa locului.
La 17 ianuarie 2017, a avut loc ședința de totalizare a activității subdiviziunilor teritoriale și specializate de urmărire penală ale Inspectoratului General al Poliției, prezidată de șeful IGP, Alexandru Pînzari.
În cadrul ședinței, au fost aduse la cunoștință rezultatele activității subdiviiziunilor de urmărire penală pentru anul 2016 și au fost stabilite prioritățile pentru anul 2017.
Inspectoratul Național de Patrulare al IGP, invită reprezentanții mass-media, la lansarea campaniei de prevenire a consumului de alcool la volan cu genericul: „Nu te lăsa condus de alcool! Cineva drag te așteaptă acasă”.
Ieri, 17 ianuarie curent, în baza unor informații operative, ofițerii Serviciului Investigare Fraude Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești, au stopat un autocamion, în apropierea orașului, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 46 de an
La 16 ianuarie, curent, un bărbat dat în căutare de poliție, cu vârsta de 47 de ani, domiciliat în orașul Drochia, a fost identificat și reținut în municipiul Chișinău de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de personae a Inspectoratului Național de Investigații.
La data de 13 ianuarie 2017, în urma unei percheziții la un agent economic, angajații Inspectoratului de Poliție Telenești, au depistat 800 kg de carne crudă destinată spre comercializare, fără acte de proveniență.
La solicitarea polițiștilor, comerciantul nu au putut prezenta actele de proveniență a produselor, iar ca rezultat, marfa în valoare de 32000 lei a fost confiscată.
Oamenii legii au inițiat proceduri contravenționale, iar persoanele vinovate riscă amenzi de până la 3000 lei, cu confiscarea mărfii.