18 polițiste au efectuat o vizită de studiu organizată la sediul Poliției din Malmo, Regatul Suediei.
Programul a inclus o serie de întruniri cu femei polițiste, din Suedia, cu funcții de conducere, colegele noastre participând la diverse ateliere de lucru unde au fost abordate subiecte precum: management și leadership, comunicarea eficientă, elaborarea planului individual de dezvoltare precum și alte subiecte de interes major.
O delegație a Poliției Naționale, alături de colegi din alte entități ale forțelor de ordine din Republica Moldova, au participat la seminarul internațional de cooperare „Prevenirea traficului de persoane în regiunile Mării Baltice, Europa de Est și Asia Centrală”, desfășurat în Tallinn, Estonia.
Obiectivul seminarului a fost consolidarea cooperării investigative între specialiști în domeniul traficului de persoane, unde participanții și-au împărtășit strategiile naționale pentru combaterea acestei infracțiuni.
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală de la Botanica, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au identificat un tânăr de 20 de ani și o adolescentă de 16 ani, implicați în circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.
Polițiștii Direcției Prevenirea Corupției a IGP, au desfășurat sesiuni de informare în Inspectoratele de poliție ale Direcției de poliție UTA Găgăuzia, care au avut ca obiectiv principal sensibilizarea polițiștilor cu privire la diverse aspecte legate de corupție și etică profesională.
