Poliția Republicii Moldova
Published on Poliția Republicii Moldova (https://politia.md)

Acasă > Exercițiu de simulare privind deconspirarea unui bordel în Kazahstan: Poliția Republicii Moldova a aparticipat

[1]

Colega noastră de la Centrul pentru combaterea traficului de persoane (CCTP),  a participat în perioada 22-29 septembrie,    alături de alți specialiști ai organelor de drept din 14 state, inclusiv din Republica Moldova  la un exercițiu de simulare cu genericul ”Combaterea Traficului de ființe umane pe rute migraționale”, desfășurat în or.Astana, Kazahstan.  

 

În timpul exercițiului la care au participat  polițiști, procurori, avocați, asistenți sociali precum și specialiști din domeniul protecției muncii, polițista a reprezentat cu onoare și profesionalism instituția noastră. 

  

Astfel, a  fost desfășurată o simulare de intervenție în cazul deconspirării  unui bordel, dar și de identificare a victimelor exploatate în scop de muncă la un șantier de construcții, situații înscenate cu profesionalism de organizatorii evenimentului.Astfel,  au fost salvate mai multe victime, dar și idenficată întreaga grupare criminală și schema prin care făptașii acționau.

 

Exercițiul a avut drept scop ridicarea nivelului profesional al tuturor actorilor antitrafic, demonstrând un model de implicare eficientă prin aplicarea la maxim a celor mai efective metode de lucru pentru combaterea traficului de ființe umane, investigării acestor genuri de infracțiuni și acordării protecției și asistenței victimelor.

 

 Evenimentul a fost organizat de către Oficiul Reprezentantului Special al OSCE în domeniul Prevenirii și Combaterii Traficului de Ființe Umane cu susţinerea financiară a U.S. Embassy Moldova la Chişinău.

 

 3 octombrie 2018

 

 

[2]
[3]
[4]
[5]
[6]