Fundația Soros-Moldova (FSM) în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției (IGP), au lansat astăzi, 21 mai, 2019, proiectul „Promovarea activității Poliției bazată pe drepturile omului în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de FSM.
Obiectivul proiectului este dezvoltarea și promovarea activității Poliției bazată pe drepturile omului și reducerea încălcărilor drepturilor persoanelor reținute.
În discursul său, Alexandru Pînzari, șeful Inspectoratului General al Poliției a salutat lansarea proiectului și a adus mulțumiri Fundației Soros-Moldova și Delegației Uniunii Europene.
„ Proiectului va contribui la respectarea drepturilor persoanelor reținute și aflate în custodia Poliției. Este important ca respectarea acestor drepturi să devină parte din activitatea cotidiană a Poliției”, a precizat Alexandru Pînzari.
Activitățile care urmează a fi desfășurate în cadrul proiectului vor contribui la stabilirea unui echilibru între standardele internaționale în domeniul drepturilor omului și necesitatea asigurării ordinii și securității publice, vor fi dezvoltate legături durabile între activitatea polițienească și comunitățile rurale. Astfel, proiectul va susține implementarea inițiativelor de Poliție Comunitară ușor replicabile la nivelul întregii țări.
Ambasadorul Peter Michalko, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, a menționat că „Asistența Uniunii Europene se concentrează asupra cetățenilor Republicii Moldova. Prin acest proiect, vom sprijini introducerea unor standarde mai înalte de respectare a drepturilor omului în activitatea Poliției. Susținem Poliția să devină o instituție orientată spre nevoile oamenilor".
Printre rezultatele proiectului se numără două proceduri Standard de Operare (PSO): privind asistența medicală și asigurarea dreptului la interpret/traducător pentru persoanele reținute, transportate, escortate și deținute în izolatoarele de detenție provizorie, metodologia de instruire în domeniul drepturilor omului pentru angajații Poliției precum și desfășurarea unui șir de instruiri, un Ghid succint de drepturile omului pentru Poliție, Sondajul de opinie privind victimizarea și încrederea publică acordată Poliției. Aceste produse vor fi realizate printr-o strânsă cooperare dintre societatea civilă, Poliție și diverse instituții publice, în scopul îmbunătățirii situației persoanelor aflate în custodia Poliției.
„Acest proiect nu răspunde la întrebarea ce drepturi au persoanele reținute și aflate în custodia Poliției, dar la întrebarea cum facem ca aceste drepturi să fie protejate. În următorii doi ani și jumătate de proiect vom munci pentru a identifica răspunsul la această întrebare” a declarat Victor Munteanu, Directorul Departamentului Justiție și Drepturile Omului al Fundației Soros-Moldova.
Amintim că, FSM de peste 15 ani depune eforturi considerabile pentru a spori protecția drepturilor persoanelor aflate în custodia Poliției. FSM oferă asistență continuă Poliției în domeniul respectării drepturilor omului, monitorizează și susține activitatea acesteia.
21 mai 2019












