Poliția Republicii Moldova
Published on Poliția Republicii Moldova (https://politia.md)

Acasă > Au vrut „să se plimbe”, dar au ajuns la poliție.

[1]

Un bărbat din orașul Strășeni a sunat la poliție anunțând că i-a fost răpit automobilul, de către niște persoane necunoscute.

 

Mașina era parcată chiar în fața curții sale. Imediat, polițiștii au întreprins toate acțiunile pentru a depista automobilul, dar și pe cei care au săvârșit infracțiunea.

 

În mai puțin de două ore, autovehiculul răpit a fost găsit în satul Negrești din raionul Strășeni, abandonat în apropiere de locuința unei rude a unuia dintre făptași.

 

În scurt timp au fost depistați și indivizii care au comis infracțiunea.

 

Aceștia s-au dovedit a fi trei bărbați cu vârstele cuprinse între 17 și 57 de ani, locuitori ai aceluiași oraș cu victima, cercetați, anterior, pentru diferite infracțiuni.

 

Audiați de polițiști, indivizii și-au recunoscut vina, menționând că au răpit mașina pentru a se plimba câteva zile și că ideea le-a venit când au văzut cheile lăsate în lacătul de pornire a unitații de transport.

 

Atât făptașii, cât și mijlocul de transport au ajuns la Inspectoratul de Poliție Strășeni, unde urmează să fie stabilite toate circumstanțele cazului și a se lua măsurile legale, autovehiculul urmând a fi restituit proprietarului.

 

30 septembrie 2020

furt masina [2]