Poliția Republicii Moldova
Published on Poliția Republicii Moldova (https://politia.md)

Acasă > Un moldovean condamnat la închisoare și anunțat în căutare internațională, reținut în Cehia

[1]

Un bărbat de 23 de ani, anunțat în căutare internațională pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare la solicitarea IP Ungheni, a fost reținut în Cehia și extrădat autorităților din Moldova.

 

Acesta, în anul 2020 a fost condamnat la 5 ani și 3 luni privațiune de libertate în penitenciar de tip semiînchis pentru  ameninţarea sau violenţa săvârșită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească.

  

La începutul anului curent, bărbatul a fost anunțat în căutare internațională, iar ca urmare a acțiunilor comune ale  ofițerilor de investigații din  Ungheni, polițiștilor din Cehia și cu suportul BNC Interpol,  în luna iunie acesta a fost reținut în Cehia.

  

La 20 octombrie, condamnatul a fost extrădat în Republica Moldova pe cale aeriană.

 

Bărbatul se află în Izolatorul de detenție din Ungheni și urmează a fi plasat în Penitenciar.

 

 

21 octombrie 2021

[2]