Inspectoratul General al Poliției și Radio 7 – parteneriat pentru siguranța cetățenilor

hgvhgbvj

Inspectoratul General al Poliției și postul de Radio 7 au semnat un acord de colaborare privind cooperarea în domeniul promovării campaniilor sociale și de prevenire.

Documentul, semnat de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și proprietarul Radio 7, Veaceslav Cebotari are drept scop informarea corectă a cetățenilor, promovarea valorilor sociale și consolidarea parteneriatului dintre Poliție și mass-media, pentru că un om informat este un om protejat.

Viorel Cernăuțeanu, șeful Poliției Naționale: Ne dorim o colaborare deschisă și eficientă cu presa, pentru că doar prin comunicare corectă putem ajunge la oameni și putem construi împreună o societate mai sigură.


Veaceslav Cebotari, proprietarul Radio 7: Postul nostru de radio susține orice inițiativă care contribuie la siguranța și educația civică a cetățenilor. Suntem onorați să fim parteneri ai Poliției în acest demers de informare și responsabilizare socială.


Prin acest parteneriat, Poliția și Radio 7 vor dezvolta proiecte comune de informare publică, educație civică și prevenire, menite să crească gradul de siguranță în comunitate.

Secția comunicare și protocol a IGP
Последнее обновление: 17 окт 2025 - 12:21