Dialog de bilanț între conducerea Poliției Naționale și Șeful Oficiului Regional de Securitate al SUA

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Charles Starr, Șeful Oficiului Regional de Securitate al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, în contextul încheierii mandatului acestuia.

În cadrul discuției, Viorel Cernăuțeanu a exprimat recunoștința instituțională pentru sprijinul constant acordat de Ambasada SUA și a subliniat importanța consolidării parteneriatului strategic dintre Poliția Națională și instituțiile de aplicare a legii din Statele Unite.

„Parteneriatul cu Statele Unite ale Americii este unul de substanță și durată. Proiectele comune, schimbul de experiență și suportul tehnic contribuie esențial la modernizarea poliției și la creșterea capacității noastre de a răspunde provocărilor actuale în materie de securitate”, a declarat șeful IGP.

La rândul său, Charles Starr a mulțumit pentru colaborarea eficientă și a exprimat încrederea că relațiile bilaterale în domeniul securității vor continua să se dezvolte în același spirit de profesionalism și încredere reciprocă.

Colaborarea dintre Poliția Națională și Ambasada SUA s-a concretizat în multiple inițiative – de la instruiri specializate și dotări cu echipamente moderne, până la sprijin în investigarea infracțiunilor cibernetice și financiare, inclusiv cele ce implică utilizarea criptomonedelor.

 

9 iunie 2025

Administrator
Последнее обновление: 16 июл 2025 - 14:13