IGP și experți internaționali din Lituania colaborează pentru digitalizarea sistemului de urgență

dfdfgxdr

Inspectoratul General al Poliției, cu sprijinul echipei de proiect EU4 Law Enforcement Moldova, a găzduit, pe parcursul a trei zile, o misiune de experți internaționali din Lituania, dedicată modernizării procesului de gestionare a apelurilor de urgență. Scopul principal al misiunii a fost analiza și optimizarea modului de gestionare a apelurilor de urgență, prin aplicarea unor soluții digitale avansate și prin alinierea proceselor la standardele internaționale. „ Aceste schimburi de bune practici și modernizarea gestionării apelurilor de urgență nu înseamnă doar tehnologii noi, ci și un răspuns mai rapid și mai sigur pentru fiecare cetățean. Scopul nostru este ca oamenii să simtă că pot conta pe ajutorul poliției în orice situație", a declarat șeful adjunct al IGP, Alexandru Lupan. Prin schimbul de informații cu experții internaționali, misiunea a vizat identificarea și recomandarea unor soluții, inclusiv software moderne, bazate pe sisteme integrate de date, cu scopul de a îmbunătăți eficiența intervențiilor și de a asigura accesul operativ la informații în timp real. Totodată, experții au contribuit la definirea unui plan de acțiuni, care va orienta investițiile și activitățile operaționale. Acesta are drept obiectiv diminuarea suprasolicitării echipajelor și asigurarea accesului rapid la informații, atât pentru dispeceri, cât și pentru echipele de intervenție. 16 septembrie 2025

Secția comunicare și protocol a IGP
Ultima actualizare: 16 Sep 2025 - 12:14