Arestați pentru șantaj

2

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță cercetarea penală a doi frați din Chișinău, care ar fi cerut suma de 9.000 de euro de la un tânăr de 22 ani, amenințându-l cu moartea, după ce au jucat împreună poker (joc de noroc interzis în Republica Moldova).

Cei doi frați gemeni, în vârstă de 29 de ani, ar fi pretins că victima le datorează această sumă (care, convertită în valută națională, ar depăși 170.000 de lei), în urma mai multor partide jucate atât pe internet, cât și la domiciliu. 

Astfel, din decembrie 2025 până la jumătatea lunii februarie 2026, aceștia și-au continuat acțiunile de șantaj a victimei și a tatălui acestuia, amenințându-i cu răfuială fizică și moartea.

În cele din urmă, victima a cedat presiunilor și le-a oferit suma de 1.000 de euro, însă ulterior a sesizat autoritățile, în momentul în care cei doi au continuat să pretindă și restul sumei de 8.000 de euro.

Prin urmare, oamenii legii, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au efectuat percheziție la domiciliul figuranților, unde au fost depistat și ridicat jetoane de poker (poker chips) cu valoarea nominală diferită. Ulterior, Procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a înaintat învinuirea pentru șantaj și a obținut de la judecătorul de instrucție mandate privind aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile. Oamenii legii precizează că învinuiții au mai fost anterior cercetați penal pentru escrocherie și corupere.

 

Secția comunicare și protocol a IGP
Ultima actualizare: 18 Feb 2026 - 08:58