Plasați în arest pentru circulația ilegală a drogurilor

1

Ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au investigat timp  de 7 luni activitatea infracțională a patru persoane din Chișinău, cu vârste cuprinse între 24 și 59 de ani. Grupul era format din tată, fiu, concubina acestuia și o persoană responsabilă de gestionarea fluxului financiar.

Investigațiile au arătat că aceștia administrau două magazine online pe platforma Telegram pentru vânzarea drogurilor sintetice, printre care metadonă, mefedronă și amfetamină, importate din Ucraina. 

Rolurile în grup erau clar stabilite: trei persoane se ocupau de recepționarea, transportul, depozitarea și distribuția drogurilor, iar al patrulea convertea banii proveniți din vânzări și retrăgea sumele de pe carduri bancare emise pe numele unor persoane din regiunea transnistreană.

În urma unei acțiuni în flagrant, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, figuranții au fost reținuți, iar de la domiciliile și din ascunzișurile acestora au fost confiscate droguri în valoare de peste 1.000.000 de lei, carduri bancare ce aparțin persoanelor domiciliate în regiunea transnistreană, de pe care extrăgeau mijloace financiare provenite din înstrăinarea drogurilor, cartele SIM și telefoane mobile.

Toți cei patru suspecți au fost arestați pentru 30 de zile. Conform legislației, persoanele culpabile de asemenea infracțiuni riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Autoritățile continuă cercetările pentru a identifica și alți posibili complici implicați în rețeaua infracțională.

 

Secția comunicare și protocol a IGP
Ultima actualizare: 10 Dec 2025 - 10:16