Poliția Republicii Moldova a participat la ședința Comitetului Director al proiectului TENSOR în Portugalia
O delegație a Inspectoratului General al Poliției a participat la cea de-a V-a ședință a Comitetului Director în cadrul proiectului internațional „Tehnologii biometrice de încredere pentru a ajuta autoritățile de poliție în lupta cu terorismul și crima organizată” (TENSOR).
Evenimentul a avut loc la sediul Poliției Judiciare din Lisabona, Portugalia, reunind experți din întreaga Europă.
Pe parcursul vizitei de lucru, delegația a făcut cunoștință cu:
Obiectivele generale ale proiectului TENSOR;
Tehnologiile biometrice bazate pe inteligență artificială;
Platforma TENSOR – testată în regim real de către participanți.
Scopul proiectului este dezvoltarea unei platforme moderne pentru extragerea, partajarea și stocarea dovezilor biometrice, facilitând cooperarea transfrontalieră între autoritățile de aplicare a legii.
TENSOR este implementat de un consorțiu format din 20 de parteneri din 15 țări europene și este finanțat prin Programul de Cercetare și Inovare „Orizont Europa 2021–2027”.
Poliția Republicii Moldova rămâne angajată în promovarea inovației și colaborării internaționale în domeniul securității publice.
08 iulie 2025