Droguri în valoare de sute de mii de lei, scoase din circuit. Trei tineri au fost reținuți de polițiștii antidrog.

1

Polițiștii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor în Chișinău și suburbii.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală desfășurate timp de aproximativ o lună, au fost documentați trei tineri, cu vârste de 23 și 24 de ani, originari și domiciliați în Chișinău, suspectați de implicare în comercializarea substanțelor narcotice.

Potrivit investigațiilor, aceștia ar fi fost racolați într-o rețea de trafic de droguri coordonată prin intermediul aplicației Telegram.

Pentru a-și camufla activitatea infracțională, suspecții au închiriat un apartament în capitală, utilizat pentru depozitarea, porționarea și ambalarea substanțelor narcotice.

Conform probelor acumulate, aceștia ridicau drogurile în cantități angro din ascunzișuri, după care le transportau în apartament, unde erau divizate în doze de aproximativ 0,5 și 1 gram.
Ulterior, drogurile erau plasate în diverse ascunzișuri, preponderent în fâșii forestiere și parcuri, de unde erau preluate de consumatori. O parte dintre substanțe erau comercializate direct, prin intermediul unor persoane de încredere.

La începutul lunii iunie, cei trei suspecți au fost reținuți în flagrant în Chișinău: unul dintre ei în timp ce încerca să comercializeze droguri, iar ceilalți doi în momentul în care plasau substanțe narcotice în ascunzișuri.

În urma perchezițiilor efectuate asupra suspecților, la domiciliile acestora și în apartamentul utilizat pentru activitatea infracțională, polițiștii au ridicat hașiș, marijuana, 36 de timbre LSD, 71 de comprimate ecstasy; 12 țigări electronice cu ulei de cannabis; cântare electronice de înaltă precizie; materiale pentru ambalarea drogurilor; telefoane; mijloace financiare provenite din activitatea infracțională – 3.000 lei, 350 euro și 150 dolari SUA.

De asemenea, polițiștii au identificat și ridicat din mai multe ascunzișuri droguri pregătite pentru distribuție.

Cei trei suspecți au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

Conform legislației, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Secția comunicare și protocol a IGP
Последнее обновление: 3 июл 2026 - 12:52