a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) cunoaşte limba de stat;
c) a atins vîrsta de 18 ani;
d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, conform deciziei Comisiei medicale a Ministerului Afacerilor Interne;
e) are studiile necesare pentru funcţia în care urmează să fie angajată;
f) nu are antecedente penale;
f1) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;
g) nu are calitatea de bănuit, învinuit sau inculpat în cadrul unui proces penal;
h) are o reputaţie ireproşabilă;
i) în ultimii 5 ani nu a fost concediată dintr-o funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei de serviciu, nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare sau nu a fost destituită dintr-o funcție publică, conform art.64 alin.(1) lit. a), b) și f) din Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
j) nu este membru al unui partid politic, al unei organizaţii social-politice sau al unei organizaţii interzise de lege;
k) corespunde cerinţelor speciale prevăzute de legislaţie;
l) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
• Legea nr. 320/2012 cu privirre la activitatea Poliției și statutul polițistului;
• Legea nr. 288 din 16.12.2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI;
• Codul penal al Republicii Moldova
• Codului contravențional al Republicii Moldova;
• Codului administrativ al Republicii Moldova;
• Legea nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc;
• Legea nr. 133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
• Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
• Hotărârea Guvernului nr. 409/2017 cu privire la aprobarea statutului disciplinar al funcţionarului public cu statut special din cadrul ministerului afacerilor interne;
• Hotărârea Guvernului nr. 629/2017 cu privire la aprobarea codului de etică şi deontologie al funcţionarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;