O nouă metodă de escrocherie-fiți vigilenți!

1

Poliția atenționează cetățenii despre apariția unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute contactează telefonic potențiale victime, pretinzând că sunt reprezentanți ai instituțiilor bancare sau ai organelor de drept.

 Cum acționează escrocii: 
Aceștia vă telefonează și vă spun că pe numele dumneavoastră ar fi fost contractat un credit sau o tranzacție suspectă. Pentru a crea panică, insistă asupra unei „intervenții urgente”.
Ulterior, vă solicită să continuați conversația pe aplicații de mesagerie, unde, sub pretextul protejării banilor, vă oferă indicații pas cu pas.

 În urma acestor manipulări, victimele sunt determinate să: 
▪️ contracteze credite
▪️ retragă bani din conturi
▪️ transfere sume către conturi controlate de infractori sau să le transmită prin intermediari

După ce obțin banii, escrocii dispar fără urmă.

 Cum te protejezi:
 ✔️ Închide apelul imediat
✔️ Nu oferi date personale sau bancare
✔️ Nu urma indicații primite prin telefon sau aplicații
✔️ Sună direct la banca ta sau anunță Poliția
 
 Fiți prudenți și informați-vă apropiații!

 Distribuiți acest mesaj pentru a preveni alte victime.

Secția comunicare și protocol a IGP
Ultima actualizare: 28 Apr 2026 - 10:45