Rețea de trafic de droguri pe ruta Polonia-Republica Moldova: un suspect reținut

2

Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat o activitate de trafic de droguri pe ruta Polonia–Republica Moldova.

În urma măsurilor speciale de investigație s-a stabilit că, la data de 10 aprilie curent, un bărbat aflat în Varșovia a expediat un colet cu substanțe narcotice spre Republica Moldova, urmând să îl preia personal la sosirea în Chișinău.

Suspectul, un bărbat de 24 de ani, a fost reținut la intrarea în Chișinău, fiind pasager într-un automobil de marca Volkswagen Crafter. 

Totodată a fost identificat și transportatorul coletului, un bărbat de 33 de ani, care presta servicii de transport colete și pasageri. Din automobilul acestuia, de marca Skoda Octavia (numere  lituaniene), a fost ridicată o cutie în care se afla un pachet disimulat într-un ambalaj de detergent. În interior a fost depistată o substanță albă, sub formă de pulbere, cu greutatea de aproximativ 1 kilogram, suspectată a fi drog sintetic de tip PVP (sare).

Bănuitul de 24 de ani a fost reținut conform legislației în vigoare, iar procurorii urmează să solicite arest pentru 30 de zile. Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.

Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

 

Secția comunicare și protocol a IGP
Ultima actualizare: 14 Apr 2026 - 10:59