Cooperarea dintre Poliția Națională și Uniunea Europeană, consolidată prin proiecte comune
Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț, a avut o întrevedere cu Sophie Dagand, manager de program pentru domeniile securitate și migrație din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în contextul încheierii mandatului acesteia.
În cadrul întrevederii, Lilian Carabeț a apreciat contribuția Uniunii Europene la dezvoltarea și modernizarea Poliției Naționale, precum și sprijinul oferit pentru consolidarea capacităților instituționale și profesionale.
„Apreciem în mod deosebit contribuția dumneavoastră la facilitarea dialogului dintre Poliția Națională și partenerii europeni. Pe parcursul celor cinci ani de mandat, cooperarea dintre instituțiile noastre s-a dezvoltat constant, iar sprijinul oferit a contribuit la obținerea unor rezultate importante pentru Poliția Națională”, a declarat Lilian Carabeț.
Cooperarea cu Uniunea Europeană s-a concretizat prin mai multe proiecte și programe de asistență, axate pe consolidarea capacităților instituționale și operaționale, dezvoltarea profesională a angajaților, modernizarea infrastructurii, precum și dotarea cu echipamente și tehnologii moderne.
Printre acestea se numără proiectele EU4Law Enforcement Moldova și EU4Security Moldova, precum și inițiativele dedicate consolidării capacităților în domeniul identificării și utilizării datelor ADN.
Părțile au discutat și despre perspectivele cooperării, subliniind importanța continuității proiectelor comune și a sprijinului european pentru dezvoltarea în continuare a Poliției Naționale.